Victorie pentru folclorul novăcean la Tismana! Ansamblul Folcloric „Nedeia” din Novaci a obținut locul I la Festivalul-Concurs de Folclor „La Tismana-ntr-o grădină”, desfășurat pe 15 august 2026, într-un eveniment dedicat tradițiilor și valorilor autentice românești.
Tinerii artiști novăceni au impresionat juriul și publicul prin autenticitatea momentului artistic, portul popular, dansul și respectul pentru tradițiile transmise din generație în generație. În concurs, ansamblul a prezentat suita de dansuri „Din câmpia transilvană la băcița novăceană”, inspirată din povestea păstorului ardelean care, în timpul transhumanței, a ajuns din Mărginime în inima Transilvaniei și, ulterior, a trecut munții spre Oltenia în căutarea unor locuri mai bune pentru pășunat.
Povestea continuă la poalele Parângului, unde păstorul a întâlnit-o pe frumoasa băciță novăceană, s-a stabilit în zonă și, în timp, a prins viață comunitatea novăcenilor.
Evoluția ansamblului, susținut de Primăria și Consiliul Local Novaci, le-a adus tinerilor dansatori marele premiu al festivalului, rezultat care încununează munca și pregătirea artistică depuse de membrii formației.
Ansamblul este condus de Elena Basarabă, iar instructor este novăceanul Petre Popescu. Reușita este și rezultatul sprijinului oferit de părinții tinerilor artiști și de toți cei care susțin activitatea ansamblului și păstrarea tradițiilor locale.
La finalul spectacolului, novăcenii au prezentat și un moment de Căluș, în afara concursului, reușind să cucerească publicul prezent.
Premiul obținut la Tismana reprezintă o nouă confirmare a valorii Ansamblului Folcloric „Nedeia” și a modului în care tradițiile novăcene sunt duse mai departe de noua generație. Locul I este un motiv de bucurie și mândrie pentru întreaga comunitate din Novaci.






