Societate

Lipsă de experți care să evalueze pagubele cutremurelor. Primar: De-abia l-am coborât din pod!

România nu are suficienți experți care să vină să facă evaluarea pagubelor produse de natură, cum este cazul cutremurelor izbucnite, săptămâna trecută, în județul Gorj.

Județul Gorj are un singur expert care poate evalua structurile clădirilor. Acesta are peste 80 de ani. Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, susține că echipele mixte pe care Prefectura și Consiliul Județean Gorj le trimit în teritoriu să evalueze pagubele produse de natură nu sunt atât de pregătite pentru a stabili cât de afectate sunt clădirile. Edilul susține că, la un moment dat, la Roșia de Amaradia, a venit un expert în vârstă, să facă o evaluare a clădirii primăriei. Liviu Cotojman afirmă că l-a urcat pe scară în podul instituției și de-abia l-a mai coborât, pentru că era supraponderal, dar și în vârstă. “Prefectul dă o dispoziție și alcătuiește o comisie care să identifice pagubele. În comisia aia nu sunt specialiștii atât de buni ca cei care lucrează efectiv în privat, pentru că doar cu asta se ocupă. Sunt angajații Prefecturii, nu au avut cazuri de genul acesta până acum și eu zic că nu sunt în măsură să ia cea mai bună decizie, doar că identifică vizual, altfel nu au cum, că nu au aparate. La nivel de Prefectură, de Consiliu Județean, nu sunt specialiști ăștia, ei lucrează mai mult în privat. Pe noi nu ne poate ajuta Prefectură. Eu am avut, la un moment dat, reabilitarea și consolidarea primăriei și a trebuit să fac o expertiză. A venit expertul, l-am urcat pe scară în podul instituției și de abia l-am mai coborât, pentru că era supraponderal și cu vârstă înaintată. Nu avem tineri, cu mobilitate, ca să poată să urce să expertizeze. Vine comisia stabilită prin ordin al prefectului, care doar verifică și identifică vizual, nimic altceva, nu are nicio soluție tehnică”, a conchis Liviu Cotojman.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button