Lider SMEO, în conducerea FNME.” Sunt oameni de toată isprava”
Jan Popescu a fost ales vicepreședinte al Federației Naționale Mine Energie, la consiliul național al FNME, de la sfârșitul lunii iunie.

Jan Popescu îi laudă pe liderii FNME despre care spune că sunt “oameni de toată isprava”, pe care i-a cunoscut la celelalte câteva mișcări de protest organizate în comun în ultimii 2-3 ani.Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia dă asigurări că Federația Națională Mine Energie va face tot ce se poate pentru ca “viața minerilor și energeticienilor să fie bună și în viitor”.
“Am găsit în Federația Națională Mine Energie colegi extraordinari. Am avut un consiliu al Federației, cred că la sfârșitul lunii trecute, și chiar eu am fost ales vicepreședinte al Federației Naționale Mine Energie. Este o responsabilitate pe care colegii mi-au dat-o, m-au responsabilizat. Mai mult, asta le-am spus și acolo: este de muncă, până la urmă, nu mi-au acordat-o ca să glumesc, cum am și glumit acolo. Mă onorează încrederea, dar mi-au dat și de muncă. Trebuie să țin pasul cu ei. Sunt colegi vechi în Federația Națională Mine Energie, lideri de sindicate care știu ce au de făcut, care au demonstrat că pot. Eu, la rândul meu, cu sindicatul pe care îl reprezint, trebuie să țin pasul cu dumnealor. Deci, una peste alta, să știți că am găsit oameni de toată isprava. Bineînțeles, îi cunoșteam. Cele câteva mișcări de protest din ultimii doi-trei ani ne-au apropiat, chiar dacă nu eram în Federația Națională Mine Energie. N-am participat până acum la nicio întâlnire, nici acum 5 sau 20 de ani, dar pot să spun cu toată sinceritatea și cu toată responsabilitatea că m-am simțit acasă în mijlocul minerilor. Pe unii i-am cunoscut, acum, pe alții poate și dinainte, din relații interpersonale, dar nu din discuții de acest gen sau din relații sindicale. Suntem alături de ei, suntem o federație care îi reprezintă pe minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia. Sunt convins că avem mult de muncă și că toți cei care suntem în Federația Națională Mine Energie vom face tot ce depinde de noi ca viața minerilor și a energeticienilor să fie bună și în viitor”, afirmă Jan Popescu.





