Licenţa de exploatare a grafitului de la Baia de Fier expiră vara asta
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a vorbit în direct la Antena 3 CNN joi despre cantitatea de grafit pe care România o exporta acum 12 ani. Când s-a oprit exploatarea grafitului, România exporta „14.000 de tone de grafit pe an”.
Licența companiei Salrom de a exploata grafitul de la Baia de Fier expiră vara aceasta, iar ministrul a subliniat că „trebuie ca licența să fie a noastră, după care să vedem ce putem face noi cu puterile noastre”.
„România a exploatat grafit care s‑a închis prin 2012. S‑a închis exploatarea. Grafitul atunci era folosit pentru o pastă care ungea matrița în industria siderurgică. Se făceau creioane, valoare adăugată scăzută. S‑a închis. Nu s‑a întâmplat în ultimii 100 de ani o inversare de valoare, ca poveste a acestui grafit. S‑a obținut premiu Nobel doi ani mai târziu, s‑a exfoliat grafitul și s‑a obținut grafenul, care este limita luptei în bătălia pe inteligența artificială astăzi, în doar 12 ani.
Deci Elon Musk, OpenAI, toate companiile, Tesla, toate companiile astea imense, au bani să cumpere cei mai buni ingineri. Este limita puterii de procesare. Inteligența artificială a început să apară când puterea de procesare a crescut”, a explicat Radu Miruță.
El a continuat, spunând că „nu mai ai un procesor care coordonează instrucțiunile, ci ai 100 de procesoare care sunt comandate de unul mai deștept”.
El a subliniat că România încă are multe rezerve de grafit.
„Încă avem, avem multe și în altă parte nu mai e. Grafenul nu se exportă cu tirurile, se exportă în microprocesoare. Prima oară putem face o fabrică de baterie. Discuția asta, câte ține mașina electrică? Câți kilometri mergi cu ea? Mergeai 100, acum mergi 500. Grafitul e cel care extinde range‑ul ăsta”, a spus el.
Legat de licența Salrom de exploatare a grafitului de la Baia de Fier, care expiră vara aceasta, Miruță a spus că „licența trebuie să fie a noastră”.
„Vara asta expiră licența. Licența Salrom, care avea până acum dreptul să exploateze acest grafit, chiar dacă nu mai exploata, avea actul ăla. Primul lucru este ca noi să securizăm perimetrul, ca licența să fie a noastră.
Din moment ce licența este a noastră, toate companiile astea mari care o să vină pentru grafitul de la Baia de Fier, prin ministrul economiei, prin președinte, prin ambasadă, fiindcă este singurul. Te duci acolo ca o pâlnie.
Când vine acolo, dacă știe că nu e al tău, nu mai are nevoie de tine. Deci trebuie ca licența să fie a noastră, după care să vedem ce putem face noi cu puterile noastre. Putem să le exploatăm noi? Foarte bine, hai să le exploatăm”, a mai declarat gorjeanul Radu Miruță.






