News

Lecție de viață dată de un om de afaceri din Târgu Jiu! Ce i-a spus o bătrână umilită într-un magazin! FOTO

Un tânăr patron de magazine din Târgu Jiu a reușit să emoționeze întreaga comunitate online, după ce a publicat o întâmplare care „a rupt” Facebook-ul. Pe o vreme rece și ploioasă, o bătrânică a intrat în unul dintre magazinele sale, iar cuvintele ei au declanșat o avalanșă de reacții.

Femeia, trecută bine de vârsta a treia, locuiește la câțiva pași de un alt magazin, însă a ales să meargă mai departe, până la el. Nedumerit, tânărul a întrebat-o de ce a făcut acest drum. Răspunsul a fost ca o palmă peste obraz:

„Pentru că acolo nu vorbește nimeni frumos cu mine… zic că sunt bătrână și miros urât.”

Impactul a fost imediat. Patronul povestește că un nod i s-a pus în gât, iar tot ce a simțit în acel moment a fost dorința de a o proteja și de a-i arăta că bunătatea încă există. 

„Astăzi, pe ploaie, a venit la unul dintre magazinele mele o bătrânică. Deși are un magazin aproape de casă, a ales să vină mai departe, la mine, am întrebat-o de ce, iar răspunsul ei m-a lăsat fără cuvinte:

„Pentru că acolo nu vorbește nimeni frumos cu mine… zic că sunt bătrână și miros urât.”
Am simțit un nod în gât. Mi s-a părut incredibil cât de mult poate însemna pentru un om doar un zâmbet și o vorbă bună.
Am ajutat-o cu cumpărăturile și am dus-o eu acasă, cu mașina mea și nu, nu mi-a fost silă,mi-a fost drag. Pentru că, dincolo de miros, riduri sau haine vechi, era un suflet bun, cald, care avea nevoie doar de un pic de omenie. 
Respectul și bunătatea nu costă nimic, dar pot însemna totul pentru cineva, uneori, ploaia nu aduce doar frig, ci și lecții de viață. ”Nu mi-a fost silă, mi-a fost drag. Pentru că, dincolo de miros, riduri sau haine vechi, era un suflet bun, cald, care avea nevoie doar de un pic de omenie”, a scris Alin pe Facebook. 

Postarea sa a stârnit un val uriaș de reacții, primind numeroase felicitări. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button