NewsTrebuie să vezi asta!

Începe bătalia! Posturile de șefi de secție din Spitalul Județean Târgu Jiu, scoase la concurs

Nu mai puțin de 20 de funcții de conducere vacante din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu urmează să fie scoase la concurs, după ce Consiliul Județean Gorj a aprobat avizarea procedurii necesare pentru ocuparea acestora.

Decizia deschide drumul unor schimbări importante în structura de conducere a celei mai mari unități medicale din județ, fiind vizate secții esențiale pentru activitatea spitalului și pentru îngrijirea pacienților.

Printre posturile care vor fi ocupate prin concurs se numără funcții de șef de secție, șef de serviciu, șef de laborator, farmacist-șef și medic-șef al Unității de Primiri Urgențe – SMURD.

Lista este una impresionantă și cuprinde unele dintre cele mai importante secții ale spitalului: Urologie, Ortopedie și Traumatologie, Medicină Internă I și II, ORL, Chirurgie Generală I și II, Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Boli Infecțioase, Neonatologie, precum și ATI I și ATI II.

De asemenea, vor fi organizate concursuri pentru conducerea Laboratorului de Analize Medicale, Laboratorului de Explorări Funcționale, Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, inclusiv pentru compartimentele CT și RMN, dar și pentru Serviciul de Anatomie Patologică.

Pe lista posturilor vacante se află și funcțiile de conducere ale celor trei farmacii cu circuit închis din cadrul spitalului, precum și una dintre cele mai importante poziții din unitatea medicală: cea de medic-șef al UPU-SMURD.

Concursurile urmează să fie organizate în perioada următoare, iar interesul este așteptat să fie unul ridicat, având în vedere importanța funcțiilor și rolul acestora în coordonarea activității celui mai mare spital din județul Gorj.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button