News

Incendiu provocat intenționat lângă o gară. Fumul dens a pus în pericol circulația trenurilor

Un incendiu izbucnit luni seara în apropierea Gării de Sud din Timișoara a mobilizat de urgență pompierii și polițiștii, după ce mai multe persoane ar fi incendiat intenționat o stivă de traverse din lemn aparținând CFR.

Alarma a fost dată de locuitorii din cartierul Steaua, care au observat un fum dens în apropierea căii ferate și au apelat numărul de urgență 112. Potrivit primelor informații, persoanele implicate au dat foc traverselor folosite pentru lucrările de întreținere a infrastructurii feroviare, după care au fugit de la fața locului.

Fumul degajat de incendiu a afectat vizibilitatea și a pus în pericol circulația trenurilor din zonă.

Pompierii au intervenit rapid și au reușit să lichideze incendiul înainte ca acesta să se extindă. Cu toate acestea, 40 de traverse din lemn au fost distruse complet și nu mai pot fi utilizate.

Reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA au precizat că imaginile surprinse de camerele de supraveghere indică faptul că focul a fost provocat în mod deliberat de persoane din afara sistemului feroviar.

„În urma analizării imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere, a rezultat că persoane străine de calea ferată au incendiat în mod deliberat o stivă de traverse noi din lemn, aflată în proximitatea căii ferate. Traversele erau destinate lucrărilor de întreținere desfășurate de Secția L3 Timișoara. În urma incendiului, 40 de traverse au fost compromise în totalitate”, au transmis reprezentanții CFR.

Imaginile au fost predate Poliției Transporturi Feroviare, care a deschis o anchetă pentru identificarea autorilor și stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Reprezentanții CFR condamnă astfel de acțiuni și avertizează că incendierea infrastructurii feroviare poate pune în pericol siguranța circulației trenurilor și a călătorilor.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button