News

Incendiu declanşat după testarea unei butelii de aragaz cu un chibrit aprins

Un bărbat de 92 de ani, din oraşul Câmpeni, a suferit arsuri superficiale la nivelul capului după ce a provocat, miercuri seara, un incendiu, testând o butelie de aragaz cu un chibrit aprins.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, Secţia de pompieri Câmpeni a intervenit, cu două autospeciale, pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit, miercuri seara, în oraşul Câmpeni.

“Au ars materiale (mobilier şi electrocasnice) din interiorul bucătăriei. Incendiul s-a manifestat la o butelie de aragaz care a fost testată de către proprietar cu un chibrit aprins”, a transmis Alex Crişan.

În urma incendiului, proprietarul locuinţei, un bărbat în vârstă de 92 ani, a necesitat îngrijiri medicale la faţa locului, suferind arsuri superficiale la nivelul capului. Acesta a refuzat transportul la spital, a mai menţionat reprezentantul ISU Alba.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button