
Municipiul Târgu Jiu are, de curând, o nouă capelă funerară modernă, pusă la dispoziția familiilor care trec prin momente dificile. Firma Rem Funerare a anunțat deschiderea unei capele private moderne din județul Gorj, realizată pentru a oferi condiții decente și liniște celor care își conduc pe ultimul drum persoanele dragi.
Noua capelă este amplasată pe strada Ecaterina Teodoroiu și vine cu facilități moderne, menite să asigure confortul familiilor îndoliate și al celor care vin să aducă un ultim omagiu.
Reprezentanții societății spun că investiția a fost realizată „din respect pentru cei dragi”, pentru ca familiile să poată avea parte de un spațiu adecvat în astfel de momente sensibile.
Nu este pentru prima dată când firma din Târgu Jiu atrage atenția prin investiții neobișnuite în domeniul serviciilor funerare. În trecut, aceeași companie a devenit cunoscută după ce a adus în județ un automobil funerar de lux, un Maserati Ghibli adaptat pentru astfel de servicii.





