Un exemplu emoționant de solidaritate a venit, la finalul săptămânii trecute, din partea unor persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu.
Șase deținuți au ales să își folosească propriile resurse pentru a cumpăra alimente, dulciuri și produse de igienă destinate copiilor și mamelor aflate în grija Complexului de Servicii Alternative la Protecția Rezidențială Târgu Jiu.
Gestul a fost cu atât mai impresionant cu cât inițiativei i s-a alăturat și un fost deținut care, la doar câteva zile după eliberare, a decis să contribuie la acțiunea caritabilă. Acesta a donat lapte praf, produse de igienă și hăinuțe pentru copii, dorind să ofere sprijin celor aflați în dificultate.
Reprezentanții Penitenciarului Târgu Jiu au transmis că activitatea a demonstrat faptul că empatia, generozitatea și dorința de a ajuta comunitatea pot reprezenta pași importanți în procesul de reintegrare socială și în reconstruirea relației dintre persoanele private de libertate și societate.
Acțiunea umanitară a fost coordonată de subcomisarul de poliție penitenciară Delia Săvulescu, asistent social în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu.






