News

Povestea de viață emoționantă a pompierului Andrei Olariu

A renunțat o perioadă la școală pentru a-și întreține familia, dar acum are un job unde este apreciat pentru munca sa de zi cu zi, și prin intermediul căruia salvează vieți!

Este vorba despre Andrei Olariu, pompier în cadrul ISU Botoșani.

„Din durere, a ales să salveze vieți, este povestea emoționantă și motivantă a lui Andrei, un tânăr pompier din Botoșani.

A văzut moartea cu ochii și a promis că va face tot posibilul să salveze vieți. Și-a pierdut tatăl sub privirea neputincioasă a unui copil, iar acea zi i-a schimbat destinul. De atunci, a știut că menirea lui este să ajute oamenii aflați în pericol.

Viața nu i-a fost ușoară. Nevoit să muncească pentru a-și întreține familia, a fost obligat să renunțe la școală pentru o vreme. Dar nu și-a abandonat visul. Cu multă ambiție, și-a găsit timp să termine liceul și să se dedice vocației sale. A început ca voluntar în cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, învățând pas cu pas ce înseamnă să fii salvator. Apoi, prin muncă și perseverență, a reușit să devină pompier.

Astăzi, face parte din echipa ISU Botoșani, gata să intervină ori de câte ori viața cuiva atârnă de un fir de ață. Este un exemplu de curaj, determinare și devotament. Pentru el, fiecare misiune este un angajament față de promisiunea făcută în copilărie: să nu mai fie neputincios în fața suferinței.

Aceasta este povestea emoționantă a sg. maj. Andrei Olariu, subofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani.

Felicitări, Andrei! Respect pentru toți cei care, asemenea lui, aleg să fie eroi în fiecare zi!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button