News

Experiență europeană pentru un grup de elevi din Târgu Jiu

Un grup de elevi ai Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, însoțiți de profesoara Claudia Oprișe, a participat pe 21 noiembrie la activitatea „Dialog cu Roxana Mînzatu”, desfășurată în cadrul EUROSFAT 2025, în Aula Magna a Facultății de Drept a Universității din București. Evenimentul a fost organizat de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană.

Întâlnirea le-a oferit elevilor ocazia unui dialog aplicat cu Roxana Mînzatu, vicepreședinta Executivă a Comisiei Europene, cea mai înaltă funcție ocupată de un român la Bruxelles. Discuțiile au vizat teme de actualitate, relevante pentru parcursul educațional și profesional al tinerilor.

Participarea la acest eveniment a reprezentat pentru elevi o oportunitate valoroasă de a înțelege mai bine mecanismele europene și impactul acestora asupra educației, societății și dezvoltării profesionale.

Reprezentanții Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” subliniază că instituția susține implicarea elevilor în astfel de inițiative, care contribuie la formarea unei perspective informate, responsabile și aliniate valorilor europene.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button