
Astăzi, un incident rutier petrecut pe Defileul Jiului, la intrarea în localitatea Bumbești Jiu, a fost prevenit de la consecințe mai grave datorită intervenției rapide a unui pompier aflat în timpul liber.
Ionuț Șofei, un tânăr de 29 de ani din Târgu Jiu, angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, se întorcea spre casă când, chiar în fața sa, un motociclist de aproximativ 30 de ani din Petroșani a pierdut controlul vehiculului într-o curbă și a căzut în șanț.
„S-a întâmplat chiar în fața mea, pe Defileu, la intrarea în Sadu. Am oprit imediat la fața locului, am imobilizat victima și am așteptat sosirea ambulanței. Am ajutat echipajul medical să îl pună pe targă, iar ulterior l-am însoțit în ambulanță.
Este foarte important ca într-un astfel de incident cei care vor să ofere o mâna de ajutor să nu încerce să mute victima înainte de sosirea ambulanței, nu le dați apă și trebuie să vă păstrați calmul. Chemați imediat ajutor și acordați primul ajutor doar dacă știți exact ce faceți. Fiecare gest făcut corect poate salva o viață, iar fiecare gest greșit poate agrava situația”, ne-a declarat angajatul ISU Timiș, Ionuț Șofei.
Pompierul gorjean a aplicat procedurile de prim ajutor până la sosirea echipajului SMURD, contribuind astfel la stabilizarea motociclistului rănit. Spiritul de salvator nu se oprește odată cu terminarea programului de lucru – iar gestul lui Ionuț demonstrează că pentru un pompier, fiecare clipă poate însemna șansa de a salva o viață.





