Emoționant: un cățel nu se mișcă de lângă mormântul stăpânului său, mort acum câteva luni
Un câine din Vaslui nu pleacă de câteva luni de la mormântul stăpânului său, iar când este dus acasă doarme numai pe papucii acestuia. ”Dacă există un Dumnezeu, a lăsat câinele să îl învețe pe om ce e dragostea necondiționată”, spune emoționat un vecin.
Din când în când, vecinii miloși îl iau la casele lor, dar Lăbuș fuge de fiecare dată la fosta lui casă, unde doarme numai pe papucii fostului stăpân, după care se duce iar la mormântul acestuia și nu se mai mișcă de acolo.
“Lăbuș are aproximativ 2 ani. Să începem povestea lui. Acum doi ani, lângă casa mea de la Zăpodeni s-a mutat un cuplu format din doi tineri până în 40 ani, veniți de la Deva. Ca orice orășean mutat la țară, omul și-a luat pe lângă casă doi căței mici, un ciobănesc și un maidanez. Pe maidanez l-a numit Lăbuș. Tinerii nu erau înstăriți, dar de unde aveau, de unde nu aveau, îi tratau pe cei doi patrupezi ca pe copiii lor. Unde era Cătălin, era și Lăbuș.
Dar a venit o zi în care Cătălin a făcut un AVC și a murit. Stăpâna lui Lăbuș nefiind căsătorită legal cu Cătălin, a trebuit să plece. Cățeii au rămas pe lângă casă. În ziua înmormântării, Lăbuș a stat numai lângă sicriu și a mers până la cimitir. L-au luat pe Lăbuș mulți pe lângă casa lor. Mereu sare gardul și pleacă la casa lui, unde doarme pe șlapii lui Cătălin. Lumea spune că e mereu în cimitir, la mormânt”, a povestit Bogdan Mistreanu.