Elevi și profesori din Franța, în stagiu de practică la Novaci!
Orașul Novaci a fost, timp de aproape trei săptămâni, gazda unui important schimb de experiență educațional și cultural. Șapte elevi de clasa a XI-a de la Liceul Rochefeuille din Mayenne, Franța, însoțiți de patru profesori, au desfășurat un stagiu de practică în comunitatea locală, în cadrul unui parteneriat care durează de peste 15 ani.
Proiectul s-a desfășurat în perioada 22 iunie – 9 iulie și face parte din colaborarea dintre Liceul Novaci și Liceul Rochefeuille, începută în anul 2009 și consolidată prin acordul de înfrățire semnat în 2019 între Primăria Novaci și Primăria Mayenne.
Pe durata șederii, elevii francezi au fost integrați în instituții și companii din Novaci și Rânca, în funcție de profilul lor de pregătire. Doi dintre aceștia au efectuat practică în cadrul spitalului, doi la grădiniță, doi la o fermă din Rânca, iar unul la Aventura Parc.
Stagiul le-a oferit tinerilor oportunitatea de a-și dezvolta competențele profesionale, de a lucra într-un mediu internațional și de a descoperi cultura și tradițiile din România.
Totodată, proiectul a contribuit la întărirea relațiilor dintre cele două comunități și a demonstrat că Novaciul rămâne un partener activ în promovarea educației, culturii și cooperării europene.






