News

Mașină lovită de tren. Șoferul a decedat. FOTO

Luni, 13 aprilie 2026, în jurul orei 10:00, pompierii au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și acordarea primului ajutor în urma unui accident feroviar produs în comuna Peciu Nou, județul Timiș.

La locul evenimentului au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentului 2 Pompieri Timișoara, care au intervenit cu două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, precum și o ambulanță SAJ cu medic.

În accident au fost implicate automotorul R 11112, care circula pe ruta Cruceni – Timișoara Nord, și un autoturism. În urma impactului, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat, iar în interiorul vehiculului se afla și un câine.

Victima a fost extrasă de echipele de intervenție în stare de inconștiență și predată echipajului medical, care a început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul nu a răspuns acestor manevre și a fost declarat decedat de către medic.

În tren se aflau aproximativ 30 de persoane, însă niciuna nu a necesitat îngrijiri medicale.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul, a transmis ISU Timiș

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button