News

Doliu la Târgu Jiu! Un fost campion s-a stins din viață

Baschetul gorjean este în doliu după dispariția inginerului Laurențiu Dobre, fost jucător de performanță, care a încetat din viață la vârsta de 64 de ani.

Vestea tristă a fost anunțată în urmă cu scurt timp de Marius Vlaicu, președintele Asociației Județene de Baschet, fiind primită cu profundă durere de comunitatea sportivă din Gorj și Târgu Jiu.

Asociația Județeană de Baschet Gorj, alături de generații întregi de baschetbaliști, își exprimă regretul profund pentru pierderea unui om care a lăsat o amprentă importantă asupra acestui sport la nivel local și național și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.

Laurențiu Dobre a făcut parte din echipa de baschet a Școlii Sportive Școlare Târgu Jiu în perioada 1976–1980, sub îndrumarea regretatului antrenor profesor Constantin Brădiceanu. În sezonul 1976–1977, echipa a obținut o performanță remarcabilă, devenind campioană națională, prin câștigarea titlului la Campionatul Republican Juniori III. Ca urmare a acestui succes, Laurențiu Dobre a fost convocat la Lotul Național al României.

De-a lungul carierei sale, a mai evoluat la echipele de seniori Știința Petroșani, Comerțul Târgu Jiu și Universitatea Craiova, fiind apreciat pentru talentul, seriozitatea și devotamentul său față de baschet.

Trupul neînsuflețit va fi depus la capela Parohiei „Înălțarea Domnului” din Târgu Jiu (Paralela 45), începând de vineri, 6 februarie 2026, ora 18:00. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 8 februarie 2026, de la ora 12:00, la Biserica „Înălțarea Domnului”.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button