News

Doliu la Târgu Jiu! A murit profesorul universitar care a pus umărul la înființarea Universității „Constantin Brâncuși”

Lumea academică din Gorj este în doliu după dispariția profesorului universitar doctor Grigore Drondoe, unul dintre oamenii care au contribuit la înființarea și dezvoltarea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Profesorul s-a stins la Cluj-Napoca, la vârsta de 95 de ani.

Screenshot

O veste tristă a ajuns la Târgu Jiu, acolo unde numele profesorului universitar doctor Grigore Drondoe rămâne strâns legat de începuturile învățământului universitar gorjean.

Profesorul s-a stins din viață la 95 de ani, la Cluj-Napoca, după o viață dedicată educației, filosofiei și formării mai multor generații de studenți.

A plecat discret, înconjurat de familie. Cu puțin timp înainte, profesorul suferise un accident vascular cerebral și fusese internat în spital. Pentru o perioadă, starea sa de sănătate părea să se fi îmbunătățit, astfel că a fost externat. Din păcate, la doar câteva zile după revenirea acasă, organismul său a cedat.

Profesorul Grigore Drondoe va fi înmormântat astăzi, la Cimitirul Central din Cluj-Napoca. La ceremonia de înhumare sunt așteptați și oameni veniți din Gorj, județul în care a lăsat o importantă parte din activitatea sa profesională.

Pentru foștii săi studenți, însă, profesorul nu va rămâne doar un nume într-o listă de cadre universitare.

Va rămâne omul elegant, blând și erudit, profesorul care reușea să transforme Filosofia și Logica în lecții memorabile.

„L-am cunoscut pe domnul profesor Drondoe în primul an de facultate. Era impecabil, de la ținută până la felul elegant în care vorbea despre Filosofie și Logică. Îmi amintesc zâmbetul său larg și blândețea din privire”, își amintește unul dintre foștii săi studenți.

Acesta își amintește inclusiv de accentul profesorului și de glumele strecurate cu discreție printre explicațiile sale, elemente care îl făceau apropiat de studenți, în ciuda prestigiului academic.

Grigore Drondoe a avut o contribuție importantă la înființarea și dezvoltarea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, iar munca sa rămâne parte din istoria instituției de învățământ superior din Gorj.

A fost, pentru generații de studenți, mai mult decât un profesor. A fost un dascăl care a lăsat în urmă cunoaștere, caractere și amintiri.

 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button