Doliu la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu!
Colectivul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu este în doliu după trecerea în neființă a lui Ion (Neluțu) Popescu, șofer în cadrul unității medicale.
Potrivit reprezentanților spitalului, acesta și-a dedicat peste 34 de ani activității desfășurate în cadrul celei mai mari unități medicale din județ, fiind apreciat de colegi pentru seriozitatea, profesionalismul și implicarea sa.
„A lucrat mai bine de 34 de ani la Spitalul Județean și a fost mereu apreciat de cei care l-au cunoscut, pentru seriozitatea și profesionalismul său. Pierdem un om bun, pe care ne puteam baza mereu”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Conducerea și colectivul unității medicale au transmis sincere condoleanțe familiei îndurerate, precum și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit de-a lungul anilor.






