News

Doliu în rândul militarilor. Un locotenent-colonel (rtr.) al Armatei Române s-a stins din viață

Familia și camarazii anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a locotenent-colonelului în rezervă Bogdan A. Gheorghe, care s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani.

Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, promoția 1971, arma geniu, locotenent-colonelul (rtr.) Bogdan A. Gheorghe și-a început cariera militară la Regimentul 1 Geniu „Alexandru Ioan Cuza”, UM 01741, din Vlădești, județul Vâlcea.

De-a lungul anilor, acesta a ocupat numeroase funcții de comandă și execuție, desfășurându-și întreaga activitate profesională în cadrul unității militare până la trecerea în rezervă. Cei care l-au cunoscut îl descriu drept un militar devotat, care și-a îndeplinit cu responsabilitate și onoare toate misiunile încredințate, slujind Armata României cu profesionalism.

Trupul neînsuflețit a fost depus la Capela Cimitirului Militar din Râmnicu Vâlcea, unde familia, foștii colegi și apropiații îi pot aduce un ultim omagiu.

Locotenent-colonelul (rtr.) Bogdan A. Gheorghe va fi condus pe ultimul drum cu onoruri militare și va fi înmormântat luni, în Cimitirul Militar din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button