
Laura Ungureanu, fost director adjunct al Serviciului Român de Informații Gorj, s-a stins din viață aseară, la vârsta de 59 de ani, într-o clinică din Brașov.
Laura Ungureanu și-a dedicat întreaga carieră activității din cadrul SRI, fiind un profesionist respectat și apreciat pentru echilibrul, discreția și rigoarea sa. În anul 2016 s-a pensionat din funcția de director adjunct al SRI Gorj, după ani de activitate în slujba instituției și a statului român.
Din păcate, anii care au urmat pensionării au fost marcați de încercări grele. Atât Laura Ungureanu, cât și soțul său, Aurel Ungureanu, fost șef al Serviciului de Investigații Criminale Gorj, decedat în urmă cu doi ani și jumătate, la vârsta de 58 de ani, au dus o luptă lungă și dificilă cu o boală gravă, purtată cu demnitate, discreție și speranță.
Până în ultimele clipe, Laura Ungureanu a crezut în vindecare și nu a renunțat la luptă. Puterea ei a fost alimentată de dragostea pentru familie, dorința cea mai mare fiind să rămână alături de fiicele sale și de nepoți, pentru care a găsit mereu resursele necesare să meargă mai departe.
Cei care au cunoscut-o vorbesc despre un om de o rară calitate, un profesionist desăvârșit, dedicat și respectat, a cărui dispariție lasă un gol profund în rândul familiei, colegilor, prietenilor și al tuturor celor care i-au fost aproape.
Laura Ungureanu va fi înmormântată cu onoruri militare. Ceremonia funerară va avea loc joi, la Târgu Jiu, la Cimitirul Militar (Eroilor) din municipiu. Trupul neînsuflețit va fi adus astăzi, după ora 16:00, la Capela Eden din Târgu Jiu.





