Doliu în Biserica Ortodoxă! Preotul Ciprian Necula s-a stins din viață
Părintele Ciprian Necula, preot paroh la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bădești, comuna Pietroșani, județul Argeș, a plecat în lumea celor drepți la doar 48 de ani.
Potrivit unor surse, se pare că îndrăgitul preot Ciprian Necula ar fi suferit un infarct, în cursul serii trecute, care i-a fost fatal.
„Cu profundă durere în suflet, anunțăm trecerea la cele veșnice a părintelui Ciprian Necula, preot slujitor la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Bădești.
Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din Târgoviște și fost elev al Colegiului Național „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș, părintele Ciprian a fost cunoscut și iubit pentru blândețea, devotamentul și lumina pe care o răspândea în jurul său.
Mulți îl vor păstra în amintire așa cum apărea adesea la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, imortalizând cu discreție și bucurie evenimentele importante din viața bisericii și a comunității.
Pleacă dintre noi un om al credinței și al faptelor frumoase, dar rămâne vie amintirea sa și exemplul unei vieți trăite în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor.Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, potrivit Ziarul Actualitatea Argeseana.
Preotul Ciprian Necula era și inspector eparhial superior pentru mass-media și comunicare la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
Cu o seară înaintea zilei în care a survenit decesul, credincioșii care au fost prezenți la Micești, la slujba oficiată la Icoana făcătoare de minuni de la Muntele Athos, l-au văzut pe preotul Necula la datorie pentru ultima oară.






