Criză fără precedent pe piața laptelui
Fermierii din România trag un puternic semnal de alarmă cu privire la situația din sectorul laptelui. Prețul plătit producătorilor scade, costurile de producție cresc, iar laptele ajunge să coste în unele magazine aproximativ 10 lei pe litru.
În aceste condiții, unele ferme au început deja să își trimită animalele la abator, iar crescătorii avertizează că România ar putea ajunge să importe până la 90% din laptele necesar consumului intern.
Sectorul laptelui traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, potrivit organizațiilor crescătorilor de bovine din Mureș, Harghita și Covasna.
Fermierii reclamă scăderea prețului de achiziție, explozia costurilor de producție și lipsa de predictibilitate în relația contractuală cu procesatorii, situație care pune presiune tot mai mare pe fermele românești.
La o întâlnire desfășurată luni la Târgu Mureș, reprezentanții crescătorilor au avertizat că problemele financiare au început deja să producă efecte concrete. Unele ferme sunt în pragul închiderii, iar fermierii care nu mai reușesc să își acopere cheltuielile ajung să trimită animalele către abatoare.
„Din cauza lipsei de lichidități și a acumulării de datorii, fermierii au început deja să trimită animalele către abatoare”, a declarat Iacob Boca, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine Mureș.
Organizația estimează că efectivele de bovine ar putea scădea cu 15-20%, atât la nivel regional, cât și la nivel național, dacă situația actuală continuă.
Fermierii atrag atenția că sacrificarea animalelor nu înseamnă doar pierderea unor efective, ci și distrugerea progreselor genetice și a ameliorărilor realizate în ultimii 10-15 ani.
Reconstruirea unei ferme de vaci de lapte după ce aceasta a fost desființată este extrem de dificilă și presupune investiții considerabile. Tocmai de aceea, crescătorii avertizează că efectele actualei crize s-ar putea resimți ani la rând.
Mai grav, organizațiile de profil estimează că, în următoarele 18-24 de luni, România ar putea ajunge să importe între 80% și 90% din cantitatea de lapte necesară consumului intern, dacă fermele autohtone continuă să dispară în ritmul actual.
Una dintre cele mai mari nemulțumiri ale fermierilor este diferența dintre prețul primit la poarta fermei și prețul plătit de consumator.
Datele prezentate de organizațiile de profil indică un preț mediu de aproximativ 2,11 lei pe litru pentru laptele livrat de fermieri, iar în cazul unor mici producători prețul poate coborî la 1,80-2 lei pe litru.
În același timp, fermierii susțin că prețul laptelui la raft a crescut cu 11-15% în ultimele trei-patru luni, ajungând în unele supermarketuri la aproximativ 10 lei pe litru.
Crescătorii reclamă și situații în care procesatorii ar fi redus unilateral prețurile prevăzute în contracte cu până la 50 de bani pe litru. „Actualul model comercial forțează producătorii primari să subvenționeze restul lanțului de distribuție”, a afirmat Ionel Arion, președintele Federației Naționale PRO AGRO.
Problemele fermierilor nu se opresc însă la prețul laptelui. Costurile cu energia și combustibilul au devenit o altă povară majoră. Potrivit reprezentanților sectorului, motorina a ajuns la aproximativ 11 lei pe litru, în condițiile în care fermierul primește, în medie, doar 2,11 lei pentru un litru de lapte.
Ionel Chirilă, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, susține că acest raport dintre costurile de producție și veniturile obținute face activitatea tot mai greu de susținut.
Crescătorii solicită Guvernului fie introducerea unor scheme de sprijin pentru motorina utilizată în ferme, fie modificarea regimului accizelor și al TVA-ului pentru combustibilul folosit în agricultură.
Fermierii cer și schimbarea modului în care se formează prețul laptelui și introducerea unor reguli care să ofere mai multă stabilitate în relația cu procesatorii.
Printre propuneri se află eliminarea clauzelor care permit modificarea unilaterală a prețului sau rezilierea bruscă a contractelor și respectarea termenelor de plată de 15 sau 30 de zile.
Crescătorii solicită, de asemenea, clarificarea regulilor privind calitatea laptelui și aplicarea unor standarde unitare în relațiile comerciale dintre producători și procesatori.
O altă problemă ridicată este cea privind originea laptelui. Reprezentanții fermierilor critică utilizarea unor materii prime provenite din state terțe în produse comercializate sub mărcile proprii ale retailerilor și cer o etichetare mai transparentă, astfel încât consumatorii să poată afla mai ușor de unde provine laptele folosit.
În opinia crescătorilor, măsurile sunt urgente pentru protejarea producției autohtone și pentru menținerea fermelor care contribuie direct la securitatea alimentară a României.
Fermierii spun că preferă dialogul cu autoritățile și găsirea unor soluții pentru salvarea sectorului, însă nu exclud organizarea unor proteste la nivel național dacă problemele nu sunt rezolvate.






