Un copil în vârstă de 7 ani a fost transportat la spital în urma unui accident rutier produs în județul Timiș, în care a fost implicată o autospecială de poliție. Minorul se afla pe bicicletă și traversa pe trecerea de pietoni în momentul producerii incidentului.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, autospeciala era condusă de un agent de poliție în vârstă de 22 de ani, aflat în timpul serviciului. După ce a oprit vehiculul dincolo de marcajul pietonal, acesta ar fi efectuat o manevră de mers înapoi, moment în care copilul ar fi fost acroșat și a căzut în afara părții carosabile.
În urma impactului, minorul a fost transportat la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.






