NewsSocietate

Control judiciar prelungit pentru fostul primar Vlăduleanu

Fostul edil al localității Bâlteni rămâne sub control judiciar! Magistrații Tribunalului Gorj au prelungit astăzi măsura emisă față de Vasile Vlăduleanu.

„Constată legalitatea și temeinicia controlului judiciar. Menține măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpatul Vlăduleanu Vasile. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința din camera de consiliu“, se arată în sentința emisă astăzi de Tribunalul Gorj.

Măsura preventivă a fost dispusă într-un dosar în care ofițerii Direcției Anticorupție au făcut percheziții în luna martie a acestui an. Este vorba despre un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la angajarea norei unui consilier local PSD pe postul de asistent medical comunitar. Aceasta și o funcționară din primărie au fost chiar reținute pentru 24 de ore, în primăvara anului curent. Membrii comisiei de concurs, dar și angajați ai Primăriei Bâlteni, inclusiv fostul primar Vasile Vlăduleanu, au calitatea de suspecți în acest dosar.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button