News

Controale-fulger în Gorj! Inspectorii sociali au descins în centrele de asistență

Luna septembrie a venit cu verificări intense pentru serviciile sociale din județul Gorj! Inspectorii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) au efectuat nu mai puțin de 17 misiuni de control inopinat, vizând modul în care sunt respectate standardele minime de calitate în centrele care oferă sprijin persoanelor vulnerabile.

Cu ochii pe toate detaliile – de la documente la condițiile reale din teren – inspectorii au verificat licențele, dosarele beneficiarilor și personalul de specialitate, iar în urma acestor descinderi, au aplicat amenzi în valoare totală de 2.000 de lei.

Deși majoritatea centrelor verificate respectă legea, nu au lipsit problemele! Într-unul dintre serviciile sociale, s-a constatat că numărul de angajați este insuficient raportat la cel al beneficiarilor, iar conducerea a fost obligată să remedieze urgent situația.

Inspectorii au anunțat că măsurile impuse vor fi verificate din nou, pentru a se asigura că neregulile nu se repetă.

Totodată, două inspecții inopinate au fost efectuate și ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni, însă în aceste cazuri nu s-au descoperit abateri grave.

În total, în luna septembrie, AJPIS Gorj a verificat:

  • 2 servicii sociale de tip rezidențial (pentru licențiere);
  • 2 entități pentru acreditare ca furnizor de servicii sociale;
  • 11 servicii sociale licențiate, monitorizate în activitatea curentă.

Deși în multe centre s-a constatat respectarea standardelor, inspectorii sociali trag un semnal de alarmă: personalul insuficient și lipsa de supraveghere pot pune în pericol calitatea serviciilor oferite celor mai vulnerabili dintre gorjeni.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button