CulturăNews

Concursul „Monumentele Gorjului vorbesc” și-a desemnat câștigătorii

Proiectul educațional județean MONUMENTELE GORJULUI VORBESC este organizat, începând cu anul 2022, de către Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Societatea de Științe Istorice Gorj, Muzeul Județean ,,Alexandru Ștefulescu”, Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale și Asociația ,,Școala Gorjeană”.

La sfârșitul săptămânii trecute, s-a desfășurat, la Târgu Jiu, a doua ediție a Concursului Județean de Istorie ,,Monumentele Gorjului vorbesc”, manifestare dedicată Zilei Naționale a României. Zeci de elevi gorjeni au participat la această competiție Școlară, atipică. Pasionații de istorie au readus în atenția publică, cu ajutorul imaginii și cuvântului, monumente ale Gorjului. Potrivit profesorilor evaluatori, a fost o ediție de înalt nivel, în cadrul căreia au fost prezentate obiective istorice din tot județul.
Elevii participanți s-au dovedit buni cunoscători ai patrimoniului cultual gorjean. La categoria LICEU, premiile au fost obținute, în ordine, de Colegiul Național ,,Ecaterina Teodoroiu” (coordonator prof. Elvis Istudorescu”), Colegiul Tehnic ,,General Gheorghe Magheru” (coordonator prof. Manuela Săvulescu) și Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu” (coordonator prof. Mihaela Ioniță-Niculescu). La secțiunea GIMNAZIU, concurența a fost mult mai mare, remarcându-se elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Motru (prof. Jana Raț), Școala Gimnazială Godinești(prof. Alina Bordînc), Școala Gimnazială ,,Alexandru Ștefulescu” (prof. Manuela Săvulescu), Școala Gimnazială ”Antonie Mogoș” Ceauru (prof. Dorel Șorop), Școala Gimnazială ,,Antonie Mogoș” Cornești (prof. Elena Iorga Vasilcan), Liceul Tehnologic Baia de Fier (prof. Cristina Cotorcea), Școala Gimnazială Albeni (prof. Sorin Vasile Popescu), Școala Gimnazială ,,Alexandru Ștefulescu”(prof. Vasile Udroiu), Școala Gimnazială Câlnic (prof. Cătălin Frătuțu) și Școala Gimnazială Godinești (prof. Elena Bivolaru).

Elevii au primit drept premii: cărți, reviste, CD-uri, DVD-uri și altele, toate oferite de Muzeul Județean Gorj ,,Alexandru Ștefulescu” și de Fundația Cultural-Științifică ,,Gheorghe Magheru”, dar și de la Adrian Tudor-Drăghici.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button