Consiliul Județean Gorj organizează în data de 24 iunie, începând cu ora 19.00, în Parcul Coloanei Fără Sfârșit, un evenimentul cultural ”Tradiții și libertate. Lumina lui Hristos în straiele românești”, avându-l ca invitat special pe preotul Constantin Necula.
“Județul Gorj este un viu păstrător al tradițiilor și obiceiurilor străvechi. Sărbătoarea cămășii cu altiță- IA, a devenit una dintre cele mai îndrăgite și așteptate manifestări culturale dedicate costumului autentic românesc. Astfel că, în fiecare an, la vremea solstițiului de vară și a Sânzienelor, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, este celebrată și Ziua Iei, în semn de apreciere și promovare a creației și artei populare românești. În deschidere, va avea loc un concert de muzică clasică cu inspirație din folclorul românesc, ce va fi susținut de Orchestra Simfonică ”Lyra Gorjului”0 se arată într-un comunicat de presă.
Organizatorii anunță publicul interesat că, în caz de vreme nefavorabilă, pentru a se asigura o bună desfășurare, evenimentul va avea loc în aceeași dată și al aceiași oră, pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu.
Organizatorii evenimentului sunt: Consiliul Județean Gorj, Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, Orchestra Simfonică ”Lyra Gorjului”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu și Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.