News

DSP Gorj avertizează populația să nu consume apă din fântânile aflate în zone inundate

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a solicitat primăriilor de pe raza județului să comunice numărul de gospodării, de surse de apă publice și individuale, cât și numărul sistemelor centralizate care au fost afectate de precipitațiile abundente din ultima perioadă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor în rândul populației.

De asemenea, au fost transmise adrese către medicii de familie pentru a informa populația privind măsurile ce se impun în vederea prevenirii bolilor transmisibile.

Întrucât consumul de apă din fantânile afectate este interzis, acestea vor fi curățate și dezinfectate. Analiza apei se efectuează în laboratoarele Direcției de Sănătate Publică.

Se va consuma apă îmbuteliată, apă adusă în cisterne, a cărei calitate a fost dovedită prin buletine de analiză. Apa a cărei calitate a fost afectată, din cauza inundațiilor, nu poate fi folosită pentru spălatul vaselor. De asemenea, nu se foloseşte le spălatul pe dinți, spălatul pe mâini, spălarea alimentelor și pregătirea hranei.

Trebuie avute in vedere următoarele măsuri:

„În cazul producerii de inundații, trebuie avute in vedere următoarele măsuri:

  • Extragerea și drenarea apei din gospodăriile cetățenilor, acțiune urmată de salubrizarea suprafețelor de teren, pe care s-au acumulat depozite de sediment și deșeuri aduse de ape;
  • după îndepărtarea sedimentelor și deșeurilor din curțile unităților de copii, instituții publice și gospodării individuale, se va face dezinfecția solului cu substanță clorigenă 5 -10 % ;
  • curățarea și dezinfecția closetelor individuale simple;

Administrația publică locală va asigura apa potabilă prin cisterne autorizate

În situația în care nu se poate asigura apa potabilă pentru populație, pentru prevenirea epidemiilor hidrice, administrația publică locală va asigura apa potabilă prin cisterne autorizate pentru transportul lichidelor alimentare sau apă potabilă îmbuteliată (minim 5 litri/persoană/zi);

populația va utiliza apa pentru consum numai din surse sigure. În situația în care există suspiciuni, apa se va utiliza numai după fierbere (minim 30 de minute) și răcire ;

utilizarea pentru prepararea alimentelor numai a apei fierte și răcite ;

consumul de alimente ambalate sau bine preparate termic;

păstrarea alimentelor în condiții igienice ;

respectarea igienei individuale;

la primele semne de boală cetățenii să se prezinte la cel mai apropiat medic / spital.”, conform DSP Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button