NewsTrebuie să vezi asta!

Cine sunt mirii care au primit cadou de nuntă un Bugatti Chiron de peste 3 milioane de euro

O nuntă faraonică organizată la Timișoara a devenit rapid virală, după ce imaginile de la eveniment au scos la iveală un adevărat spectacol al luxului. De la rochia miresei și decorurile spectaculoase până la artiști, dedicații și mașinile de milioane de euro din parcarea locației, nimic nu pare să fi fost lăsat la voia întâmplării.

Mirii au avut parte de o petrecere în care opulența a fost cuvântul de ordine. Mireasa a purtat o rochie de prințesă, împodobită cu numeroase cristale, în timp ce mirele a ales o ținută clasică, formată din costum negru și cămașă albă. Nici tortul nu a trecut neobservat, acesta având nu mai puțin de zece etaje.

Atmosfera a fost întreținută și de artiști, printre care s-a numărat Adrian Minune. Dedicatiile au curs fără număr, iar petrecerea a atras atenția nu doar prin ceea ce se întâmpla în interiorul localului, ci și prin ceea ce putea fi văzut în parcarea acestuia.

Acolo s-a aflat adevărata surpriză a nunții: un Bugatti Chiron, oferit mirilor cadou. Bolidul de lux a devenit rapid vedeta imaginilor apărute în mediul online și a ridicat evenimentul la un cu totul alt nivel.

Este vorba despre un Bugatti Chiron standard, fabricat în perioada 2018-2019, care ar fi fost achiziționat recent prin intermediul unui dealer specializat în importuri de hypercar-uri și ar fi ajuns la Timișoara cu aproximativ trei săptămâni înaintea nunții, după finalizarea tranzacției.

Automobilul are o configurație spectaculoasă, cu partea frontală vopsită în French Racing Blue, un albastru deschis, în timp ce partea din spate este finisată în Nocturne Black, un negru lucios. Grila frontală este complet neagră și are o ramă cromată.

Iar valoarea mașinii este pe măsura spectacolului. Bugatti-ul a fost listat în Germania la aproximativ 3,15-3,3 milioane de euro și avea, la momentul listării, mai puțin de 10.000 de kilometri la bord.

Bugatti-ul nu a fost însă singura mașină spectaculoasă prezentă la eveniment. În parcarea locației au mai putut fi observate un Ferrari 12Cilindri, un Rolls-Royce Phantom nou, un Rolls-Royce Cullinan nou, un Rolls-Royce Phantom Drophead Coupe, model care nu se mai fabrică, precum și un Rolls-Royce Cullinan din prima generație.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button