LifestyleNews

Ce spune o artistă din Târgu Jiu despre Mîțu Stoian: „Nici în ziua de astăzi nu m-am dus la mormânt”

La aproape cinci ani de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian, Niculina Stoican a făcut declarații emoționante despre relația pe care a avut-o cu regretatul artist, dezvăluind motivele pentru care nu a reușit nici până acum să îi viziteze mormântul.

Invitată într-o emisiune televizată, interpreta de muzică populară a vorbit deschis despre legătura specială pe care a avut-o cu Petrică Mîțu Stoian, colaborarea lor artistică de succes, dar și despre tensiunile care au dus, în timp, la ruptura dintre ei.

Artista a povestit că relația dintre cei doi s-a deteriorat treptat din cauza influențelor din jurul artistului și a persoanelor care, spune ea, ar fi alimentat conflictele dintre ei.

„E trecută și uitată și iertată și nu mai are niciun sens. Cei care își doreau să nu mai cântăm împreună ca și când ce conta asta? Dar nici să nu-l lași să vorbim… Atunci am înțeles că totul a fost real și adevărat, și că nimic din ce unii și alții vehiculau într-un fel sau altul, sau poate chiar și el genera în anumite momente, tocmai ca să-i susțină pe cei care alimentau răul, să aibă credibilitatea: „Da, domnule, sunt împotriva ei”. Nu era așa, că el în sufletul lui era cel pe care îl știam eu, din Mehedinți”, a declarat Niculina Stoican.

Interpreta a mărturisit că ultima perioadă din relația lor a fost una extrem de dificilă și că despărțirea artistică a venit după multe neînțelegeri și suferințe.

Cel mai emoționant moment al interviului a fost însă atunci când artista a explicat de ce nu a mers niciodată la mormântul lui Petrică Mîțu Stoian.

„Nu, nici în ziua de astăzi nu m-am dus. Eu îi dau de pomană. Ori de câte ori mănânc ceva și știu că i-ar plăcea zic: «Bogdaproste, ce bun, ce mi-a plăcut, să-i fie lui Petre, sufletului lui, lui Dafinescu», fostul nostru manager de la Doina Gorjului”, a spus artista cu emoție.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button