News

Cazul Elodia se repetă! Fost polițist arestat după ce soția sa a dispărut


Lucia Alexandroae, o româncă de 31 de ani rezidentă în Sterpenich, lângă Arlon, Belgia, A dispărut în circumstanțe neclare,declanșând o anchetă intensă în patru țări europene. Viața familiei Alexandroae a fost brutal întoarsă pe dos în decembrie 2022, când Lucia a dispărut fără urmă, amintind de cazul Cioacă-Elodia din România.

Ion Alexandroae, soțul Luciei și fost polițist în România, a fost arestat pentru a doua oară de la dispariția soției sale în urma unei percheziții la domiciliul victimei. Autoritățile belgiene, sprijinite de colegii lor germani, au descoperit probe ADN într-o mașină închiriată de Ion Alexandroae, însă nu au găsit nicio urmă de cadavru.

Familia și prietenii Luciei au fost alertați de dispariția acesteia pe 9 decembrie 2022, după ce nu a mai răspuns la apeluri. Ion Alexandroae a fost inițial arestat pe 10 ianuarie 2023, dar eliberat după 48 de ore din lipsă de probe. Conform presei belgiene, o altă locuință deținută de familia Alexandroae în apropiere de Trier, Germania, a devenit subiectul unei percheziții, unde s-au găsit probe ADN care ar putea fi cruciale pentru investigație.

 

Ion Alexandroae a negat în mod constant orice Implicare în dispariția soției sale, susținându-și nevinovăția în fața anchetatorilor. Lucia Alexandroae, angajată în cadrul Comisiei Europene, avea domiciliul în Sterpenich, la granița cu Luxemburgul, locuind acolo cu soțul ei și fiica lor în vârstă de doi ani și jumătate.

Deși anchetatorii au căutat în grădina casei și în pădurile din zonă, nu au găsit nicio urmă clară care să conducă la descoperirea Luciei. Investigatorii continuă să lucreze împreună pentru a aduce lumină în acest caz șocant și pentru a aduce răspunsuri familiei îngrijorate

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button