Societate

Când ar putea decide UE revenirea la cărbune. Estimarea unui fost manager al CE Oltenia

Laurențiu Ciurel, fost manager al Complexului Oltenia, crede că o schimbare de optică privind cărbunele ar putea apărea, în momentul în care “oameni normali la cap, și nu grupuri de interese” vor conduce Uniunea Europeană.


Laurențiu Ciurel afirmă că
lupta asta împotriva cărbunelui, în acest moment, vine de la țările care au epuizat această resursă, nemaiavând rezerve cu care să producă energie. Fostul manager al CE Oltenia spune că reprezentanții acestor state “au devenit, peste noapte, mari ecologiști și au promovat Green Deal”. Laurențiu Ciurel este convins, însă, că până la o decize a UE de revenire la cărbune nu va mai rămâne mare lucru din Complexul Oltenia, având în vedere costurile mari cu consevarea.

„Eu tot sper și cred cu tărie că lucrul ăsta se va întâmpla. Uniunea Europeană este o alcătuire care s-a creat în urma asocierii a două mari ramuri industriale, industria cărbunelui și industria oțelului. Așa a ajuns prima, se numea Eurocoal, cealaltă Eurosteel. Și ambele s-au unit și au format Uniunea Europeană, în urmă cu câteva zeci de ani. Eu cred că în momentul când ideile astea cu Green Deal își vor dovedi ineficiența și și-au dovedit-o deja, când oameni normali la cap, și nu grupuri de interese vor conduce Uniunea Europeană, ne vom întoarce înapoi la cărbune, ăia care mai au. Pentru că să știți că lupta asta împotriva cărbunelui în acest moment vine de la țările care l-au terminat. Marea Britanie, de exemplu, a fost o economie care s-a dezvoltat și a ajuns unde a ajuns datorită exploatării cărbunelui. În momentul când costurile au fost atât de mari, nu, s-a terminat cărbunele, Margaret Thatcher l-a închis, dar l-a închis pentru că nu mai era. La fel s-a întâmplat în Spania, la fel s-a întâmplat în Belgia. Toți care au terminat cărbunele, care și-au terminat rezervele, au devenit, peste noapte, mari ecologiști și au promovat acest Green Deal, refuzând țările mai puțin avansate din Europa de Est, cum e Polonia, România, Cehia, să se ajungă și ele, eu știu, la fel de dezvoltate,folosindu-și resursele. E o chestie politică, dar, politicienii noștri au avut cele mai slabe reacții în comparație cu ceilalți, cu polonezii, cu cehii, cu toți ceilalți. (…) Până la o decizie a UE privind întoarcerea la cărbune nu cred că se va mai putea păstra ceva din CE Oltenia, pentru că sunt costuri de conservare pe care nimeni nu e dispus să le facă”, a precizat fostul șef din CE Oltenia.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button