Este alertă în județul Dolj, după ce un bărbat în vârstă de 72 de ani din comuna Malu Mare a plecat de acasă și nu a mai revenit. Polițiștii au fost sesizați marți seară, iar acum încearcă să îl găsească și fac apel la persoanele care pot oferi informații despre acesta.
Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșoveni, sesizarea a fost făcută de fiul bărbatului, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Craiova.
Acesta a anunțat că tatăl său, Trașcă Aurel, a plecat de la domiciliul din comuna Malu Mare în jurul orei 14:00 și nu s-a mai întors.
Bărbatul are 72 de ani, o înălțime de aproximativ 1,70 metri și o greutate de circa 70 de kilograme. Are părul alb, cu calviție, și ochii căprui.
La momentul plecării, acesta purta pantaloni negri, o geacă neagră și pantofi negri.
Polițiștii solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea bărbatului. Oricine deține informații care pot ajuta la identificarea sau localizarea lui Trașcă Aurel este rugat să apeleze de urgență numărul 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Orice informație poate fi importantă pentru găsirea bărbatului și întoarcerea acestuia în siguranță la familie.






