Comunitatea din Rovinari este în doliu după ce Nicolae Trocan, bărbatul de 68 de ani dat dispărut în urmă cu o lună, a fost găsit mort într-un lac aflat în incinta Carierei miniere Tismana 1, zona Pinoasa.
Descoperirea a fost făcută astăzi, după ce un localnic a observat trupul plutind la suprafața apei și a alertat imediat autoritățile.
Nicolae Trocan plecase voluntar de la locuința sa din comuna Câlnic pe 11 octombrie 2025, iar de atunci aparținătorii și poliția l-au căutat încontinuu, sperând la o revenire în siguranță.
La fața locului au intervenit pompierii, care au scos corpul din apă. Potrivit primelor verificări, trupul se afla într-o stare avansată de descompunere și nu prezenta urme vizibile de violență.
Polițiștii din cadrul IPJ Gorj au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, procedură standard în astfel de situații, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care bărbatul și-a pierdut viața.
Cazul dispariției lui Nicolae Trocan a fost făcut public de AS in Gorj pe 12 noiembrie.






