News

Bărbat din Târgu Jiu, reținut după ce și-a bătut fosta iubită

Ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Târgu Jiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Reamintim faptul că, în seara zilei de 1 februarie 2024, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 34 de ani, din Mătăsari, cu privire la faptul că a fost lovită cu pumnii de fostul său concubin, în vârstă de 42 de ani, din Târgu Jiu.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia l-au identificat pe bărbatul în cauză în localitatea Mătăsari și față de acesta a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar la data de 2 februarie, a fost luată măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

De asemenea, în cursul zilei de azi, 3 februarie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button