O intervenție de amploare a avut loc luni seara, în orașul Hațeg, județul Hunedoara, după ce un bărbat a fost sechestrat și amenințat în propria locuință chiar de către fiul său.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 21:30, autoritățile au fost sesizate că un bărbat de 58 de ani este ținut împotriva voinței sale în casă și amenințat cu un cuțit de fiul său, în vârstă de 23 de ani.
Având în vedere gravitatea situației, la fața locului au intervenit de urgență luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) și un negociator din cadrul IPJ Hunedoara. Zeci de polițiști au fost mobilizați pentru gestionarea cazului.
În urma intervenției rapide, oamenii legii au reușit să îl imobilizeze pe tânărul de 23 de ani, fără ca victima să fie rănită.
Bărbatul de 58 de ani a fost salvat în siguranță, iar agresorul a fost reținut pentru 24 de ore. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Cercetările continuă, iar tânărul urmează să fie prezentat procurorilor pentru luarea măsurilor legale.






