News

Bani de la stat pentru crescătorii de porci! Unde se depun cererile

Crescătorii de porci pot solicita ajutor financiar de la stat în această perioadă, printr-o schemă de sprijin destinată sectorului suin, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește cererile în intervalul 19–30 octombrie 2026, iar suma acordată poate ajunge la echivalentul în lei a 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

Potrivit APIA, cuantumul sprijinului este stabilit în funcție de categoria animalelor. Pentru porcii grași se acordă 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare, în timp ce pentru animalele de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe, ajutorul este de 13,7 euro pentru fiecare loc de cazare.

Valoarea totală a sprijinului acordat unui beneficiar nu poate depăși echivalentul în lei a 50.000 de euro.

Schema de ajutor a fost modificată prin Legea nr. 203/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 865/2026. Noile prevederi extind categoria beneficiarilor eligibili, incluzând și persoanele juridice constituite în baza Legii societăților nr. 31/1990.

Cererile, însoțite de documentele justificative, trebuie depuse sau transmise către centrele județene APIA, până la data de 30 octombrie 2026.

Reprezentanții instituției le recomandă crescătorilor de porci să verifice dacă îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate și să pregătească documentația completă înainte de depunerea solicitării, pentru a evita problemele care ar putea afecta acordarea sprijinului financiar.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button