Alertă: o nouă metodă de înșelăciune! SMS-uri false cu amenzi de viteză, trimise în numele Ministerului Transporturilor
Autoritățile avertizează populația cu privire la o nouă tentativă de fraudă care circulă prin SMS. În ultimele ore, numeroase persoane au primit mesaje false în care sunt anunțate că ar fi fost surprinse de camerele de supraveghere circulând cu viteză peste limita legală și sunt îndemnate să acceseze un link pentru plata amenzii sau depunerea unei contestații.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor atrag atenția că aceste mesaje sunt frauduloase și subliniază că instituția nu transmite amenzi prin SMS și nu solicită plata acestora prin linkuri primite pe telefon.
DRDP Craiova recomandă cetățenilor să nu răspundă acestor mesaje, să nu acceseze linkurile primite și să nu introducă date personale sau bancare pe paginile indicate.
Potrivit legislației, sancțiunile contravenționale sunt comunicate exclusiv prin proces-verbal transmis oficial, prin Poșta Română.
Persoanele care primesc astfel de SMS-uri sunt sfătuite să le șteargă imediat și, dacă este necesar, să sesizeze autoritățile competente. De asemenea, autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să distribuie informația pentru a preveni apariția altor victime ale acestei tentative de înșelăciune.






