Activități speciale pentru elevii unei școli din Gorj
Astăzi, au avut loc o serie de activităţi didactice deosebit de agreabile, desfăşurate de micuţii claselor a III-a şi a IV-a ai Şcolii Gimnaziale din Bumbești-Pițic, ce au făcut parte dintr-o etapă intermediară a unui proiect educaţional mai amplu, sub atenta coordonare a învăţătoarei Niţu Lizica şi în strânsă colaborare cu Biblioteca şi Căminul Cultural din localitate.
„Călăuză pe acest itinerar de studiu a fost nimeni altul decât ”Domnul Trandafir”, povestire prin care personajul sadovenian intrat în legendă a reușit să facă din școlarii doamnei învățătoare niște veritabili cititori, scriitori, povestitori și desenatori. Cu astfel de dascăli și copii de excepție, putem să ne păstrăm intacte speranțele că societatea noastră are, încă, viitorul asigurat. Mulțumim frumos doamnei învățătoare pentru implicare și diversitatea abordării actului educațional în beneficiul elevilor școlii noaștre, prin stabilirea de parteneriate de colaborare și cu instituțiile de cultură ale autorității noastre locale, care, ca de fiecare dată, a știu să recompenseze pe măsură (pizza și suc), rezultatele obținute la finalul acestor activități didactice!”, a declarat primarul comunei Bumbești-Pițic.