Un bărbat și doi copii, morți în accidentul de pe DN 6! FOTO

În urma evenimentului rutier produs pe DN 6, între localitățile Cornea și Domașnea, din microbuz au fost extrase 3 victime decedate. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 58 de ani și a doi copii în vârstă de 16 respectiv 13 ani.
Șoferul autocamionului a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportat la spital de către echipajul Serviciului Județean de Ambulanță.
„La data de 8 februarie 2026, în jurul orei 14.53, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre producerea unui accident rutier cu victime pe DN 6.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs pe D.N. 6, la kilometrul 406, la ieșirea din localitatea Cornea către Caransebeș.
Conducătorul unui autocamion ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară.
În urma coliziunii, a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei, în vârstă de 58 de ani și a doi copii în vârstă de 16 respectiv 13 ani.
Conducătorul autocamionului, în vârstă de 50 de ani, a fost rănit ușor.
Traficul rutier în zonă este blocat complet, autoturismele fiind deviate pe următoarele rute alternative: DC 34 Mehadica – DJ 608 Luncavița – Teregova – DN 6, precum și pe ruta Plugova – DJ 608 – Cornereva – Rusca – DN 6”, transmite IPJ Caraș Severin.





