Crede că va continua închiderea accelerată a mineritului
Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, este convins că va continua închiderea accelerată a mineritului.

Afirmațiile edilului de la Motru vin în urma ultimelor declarații ale fostului ministru al Energiei Virgil Popescu potrivit cărora energia pe cărbune este scumpă. Cosmin Morega crede că europarlamentarul liberal vine de la Bruxelles și “are agenda făcută”. Virgil Popescu a fost numit și în nucleul de coordonare al PNL Gorj de conducerea centrală, după demisia deputatului Ion Iordache din funcția de președinte. Cosmin Morega spune că asta arată că, la Gorj, nu mai există oameni capabili să conducă PNL.
„Orice om ar înțelege că, la Gorj, nu sunt oameni capabili care să conducă pe PNL-ul. Dacă au ajuns ca să vină cei din Mehedinți să conducă, asta este. E situația, așa-i adevărul. Înseamnă că s-a ajuns prea departe cu răutățile politice și, atunci, cei de la centru cred că au înțeles acest aspect și au găsit de comun acord sau de făcut o altă soluție pentru Gorj ca să însemne să aibă de la Mehedinți sau de la București coordonatori. Nici n-a fost bine numit, că Virgil Popescu a și dat din nou în cărbune, afirmând că energia e scumpă. Înseamnă că dumnealui știe să facă lucrurile astea, știe să închidă tot, fiindcă închide la Gorj și mai puțin la Mehedinți. La Mehedinți, cred că a închis în urmă cu mult timp sau înaintea Gorjului. Și atunci, cei care au alte informații pe care noi nu le avem, știu că acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede. Probabil, dumnealui vine de unde vine, de acolo, de la Bruxelles și are agenda stabilită și bine făcută de a se închide și această urmă de exploatare minieră, ce a mai rămas. Că nu putem să spunem că mai este ceea ce a fost, având în vedere că sunt undeva la câteva mii de angajați în zona Motru, undeva la 1.000, și atunci s-a gândit că este bine să clarifice această problemă domnul Virgil Popescu. Cel mai dureros este faptul că toată lumea parcă s-a complăcut cu această idee, cu această problemă de a se închide totul, nimeni nu mai spune absolut nimic, câte o voce răzleaţă pe aici pe colea. Și angajații, și șefii, și toată lumea este împăcată cu această idee și soluție de a se închide definitiv această activitate minieră. Toți se uită către administrațiile locale. Ce-am putea noi face? Cel puțin la Motru, n-a întrebat nimeni niciodată dacă se închide, dacă se menține, dacă se mărește capacitatea, cu toate că toți avem nevoie de locuri de muncă, avem nevoie de angajați, unde să meargă, să muncească locuitorii municipiului Motru, satele și comunele din apropierea municipiului Motru și așa mai departe”, spune edilul.





