Politică

A semnat adeziunea la PSD. Ce planuri are Romanescu

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, a devenit oficial membru al Partidului Social-Democrat după ce, joi, a semnat adeziunea la această formațiune politică.

Liderii PSD Gorj au validat, joi, pe lângă adeziunea primarului Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, și pe cele ale viceprimarului Bogdan Bejinaru și 8 consilieri locali ai Partidului Național Liberal.

Edilul municipiului afirmă că a așteptat semnarea adeziunii până când și consilierii săi l-au putut urma, fără să existe riscul pierderii mandatelor.

„Am preferat această zi din mai multe motive. Unul dintre aceste motive este legat de faptul că voiam să semnez adeziunea la PSD alături de echipa mea. Odată cu mine, au semnat toți consilierii PNL, inclusiv viceprimarul Bogdan Bejinaru. Și chiar dacă eu aveam această posibilitate până la apariția ordonanței care modifică legislația în vigoare, nu, am considerat că este corect ca într-o ședință de Birou Permanent Local a PSD să-mi depun adeziunea și să primesc votul colegilor din Biroul Permanent Local, organizație condusă, în momentul de față, de către domnul Adrian Dăianu. Așa e corect. Am plecat la un drum împreună, continuăm proiectele împreună cu toți cei care până în momentul de față m-au susținut. Și mă bucur din suflet că, cu excepția domnului Drăgoi, dar dânsul cred că nu va mai face politică, toți cei 8 consilieri au fost prezenți, aseară, au semnat adeziunile, pentru că ordonanța prevede modificarea legislația și ne dă posibilitatea tuturor să ne putem înscrie într-o altă formațiune politică. Legat de lista de consilieri, candidaturile se depun cu 45 de zile înainte de data alegerilor. Nu vom sta până la acel moment, pentru că eu sunt extrem de încântat de lista pe care o voi avea și o voi prezenta înainte, cred că undeva la sfârșitul lunii martie, vom avea o listă de consilieri locali conturată. Am avut o discuție de principiu cu conducerea PSD, organizația județeană și pe baza acelor discuții vom finaliza, în perioada imediat următoare, lista de consilieri”, a precizat Marcel Romanescu.

Când anunță PNL candidatul.

Președintele Partidului Național Liberal Gorj, senatorul Ion Iordache, afirmă că spune că PNL Gorj va anunța candidații la alegerile locale din 9 iunie la începutul săptămânii viitoare.

„Plecaseră de câteva luni. Vă spun că abordarea noastră nu este strict să avem neapărat un număr de consilieri sau de primari, ne interesează să schimbăm modul de a face administrație în județul Gorj și acest mod îl poți schimba cu oameni cu care te compatibilizezi și oameni care înțeleg. Oameni care știu să facă lucruri și care au făcut în viața lor lucruri, nu doar că aleargă după o funcție sau unde le este mai ușor. Sunt o parte dintre ei care fug acolo unde reușesc să facă înțelegeri să le fie mai ușor să câștige. Fiecare cu viziunea lui. Eu vreau să avem o viziune curată pentru oameni, o viziune dreaptă și o abordare corectă. În acest weekend, vom avea întâlnirile cu forurile statutare să luăm decizia legată de candidații la consiliul județean și primăria Târgu-Jiu și, la începutul săptămânii, vom anunța”, a conchis liderul liberalilor.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button