Societate

A plecat de pe șantier: Ce se întâmplă cu investiția dintr-o comună din Gorj

Proiectul de modernizare a drumurilor sătești din comuna Godinești a fost sistat după ce constructorul a părăsit șantierul.


Autoritățile locale au obținut finanțare prin Programul „Anghel Saligny” pentru modernizarea a 2,5 kilometri de drumuri. Firma de construcții care a câștigat licitația a oprit însă lucrările de teamă că Guvernul nu va achita facturile la timp. Pentru ca investiția să nu fie abandonată, primarul Coman Aurariu a alocat o sumă din bugetul local, însă primăria nu își permite să acopere alte plăți.

„În privința investițiilor, localitatea noastră s-a axat în primul rând pe proiectul din cadrul Programului «Anghel Saligny» modernizarea drumurilor sătești și comunale din satul Godinești. Din păcate, constructorul le-a dat concediu salariaților și a oprit lucrarea, fiindu-i teamă de neplata facturilor. Noi am efectuat o plată parțială din bugetul local, în limita fondurilor disponibile. Sperăm ca, după 15 august, lucrările să fie reluate și să finalizăm proiectul, al cărui termen este decembrie 2026.  Până acum a fost turnat primul strat de asfalt și s-au executat rigole și accese pe mai mult de jumătate din traseu. Ar mai fi rămas aproximativ 30% din lucrările la rigole și accese stradale, urmate de al doilea strat de asfalt. Se asfaltează 2,5 kilometri în total. Am încărcat situațiile de lucrări către Ministerul Dezvoltării și așteptăm să vedem dacă va fi posibilă plata. Îngrijorarea există de mult timp, nu doar la Primăria Godinești, ci și la alte primării din județ, iar această temere s-a transmis constructorilor. Fiind vorba despre lucrări cu valori mari, firmele nu își permit să riște fără certitudinea plăților”, afirmă edilul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button