O nouă gafă Hidroelectrica. Unii clienți, nevoiți să semneze în orb contracte cu preț necunoscut
Unii clienți ai Hidroelectrica ale căror contracte expiră în luna aprilie au primit oferte pentru prelungirea lor pentru următoarele 12 luni. Numai că prețul oferit de companie nu este valabil pe toată perioada contractuală, ci doar până la 31 martie 2025 (termen care se suprapune cu expirarea schemei de plafonare a prețului de către stat). Ar urma astfel o perioadă de câteva săptămâni când oamenii nu știu ce preț vor plăti.
Contactați de HotNews.ro, reprezentanții Hidroelectrica au afirmat că este o greșeală, că nu ar fi trebuit să existe această perioadă în care clienții nu cunosc prețul de facturare și că, de fapt, prețul este valabil până la expirarea contractului. „A fost un lot de notificări cu această greșeală. Respectivilor clienți le-au fost transmise noi notificări corectate”, au adăugat reprezentanții companiei.
În martie 2025 va expira actuala schemă de plafonare-compensare a facturilor, decisă de stat prin OUG 27/2022. Însă acest lucru nu înseamnă că actorii din piața de energie nu știu ce prețuri vor fi după acest termen, întrucât companiile își asigură energia din timp. În această perioadă, companiile cumpără energie pentru întregul an 2025, iar prețurile din aceste contracte sunt sub prețurile reglementate de stat în prezent, scrie publicația e-nergia.ro.