CulturăNews

Artist de la Teatrul Elvira Godeanu, nominalizat la premiile Gopo pentru cel mai bun actor, a demisionat!

Radu Botar, unul dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, nominalizat la premiile Gopo pentru cel mai bun actor, și-a înaintat, astăzi, demisia, alegând să plece din echipa Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu.

„La Teatrul Dramatic «Elvira Godeanu» s-a creat o situație nouă, cu derapaje flagrante în ceea ce privește modul de a exista și funcționa al acestei instituții. Aceasta este în contradicție vizibilă cu legile specifice de funcționare ale instituțiilor artistice și, de asemenea, cu statutul «lucrătorului cultural»-conform noilor norme de încadrare a artistului în societatea românească. Se adaugă aici și politizarea excesivă, aproape obraznică, a existenței și desfășurării firești a creației artistice în general și a activității teatrale în mod special. Astfel, după 33 de ani de activitate susținută și neîntreruptă în teatru și film, mă văd acum în imposibilitatea de a accepta acest mod fantezist și incoerent de conducere și coordonare a activității unei instituții de artă și cultură. Au fost introduse «reguli» absurde de funcționare, precum alinierea la un program absolut neproductiv, deloc creativ și performant, cu un orar de «fabrici și uzine». Toate acestea mă pun în situația de a alege să plec și, iată, înaintez aici și acum demisia mea. Este o opțiune personală prin care consider că am devenit incompatibili, deloc potriviți în a mai continua. Prin urmare, colaborarea noastră sub această formă total neartistică și fără valoare nu va mai fi posibilă. Duc cu mine doar regretul că munca mea, alături de acest colectiv, în ceea ceea ce – cu sinceritate – am crezut că aduce plus valoare teatrului, a fost zadarnică și, prin urmare, inutilă. Dar asta e! Obediența, însă, nu ajută la nimic, Dimpotrivă. Incompetența și nepriceperea în a coordona și conduce activitatea unei instituții profesioniste de artă și cultură sunt, din păcate, din ce în ce mai vizibile. Așadar, da, aici punem punct!“, a transmis Radu Botar în demisia sa.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button