Cine va prelua conducerea CE Oltenia? Fost supraveghetor: Ar fi o greșeală să fie adus un manager din afara companiei
Numele unui fost șef al Tarom, Dan Iulius Plaveti, a fost vehiculat, în ultima perioadă, pentru funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia, după demiterea lui Daniel Burlan.
Dan Iulius Plaveti, fost șef al Tarom, a ajuns în directoratul Complexului Energetic Oltenia. Numirea sa în forul de conducere a fost aprobată, săptămâna trecută, de Consiliul de Supraveghere al companiei energetice. Numele său a fost vehiculat, în ultima perioadă, pentru funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia, după demiterea lui Daniel Burlan. Fostul supraveghetor al CEO, social-democratul Gabriel Giorgi, consideră că ar fi o greșeală să fie numit un manager din afara companiei, care nu cunoaște carierele. “Din punctul meu de vedere, ar fi o greșeală să fie adus un manager din afara Complexului Energetic Oltenia, care nu cunoaște carierele și ar trebui ca acesta să învețe acum cu ce se mănâncă producerea energiei pe bază de cărbune. Producerea energiei pe bază de cărbune nu se face zburând cu avioane sau cu elicoptere. Să fim serioși. Poate că acel om nu știe nici măcar unde este Cariera Husnicioara. Poate că ministrul Energiei, Virgil Popescu, i-o fi spus că se poate duce acolo în pantofi de lac, așa cum a venit și dumnealui la Cariera Roșia. Sunt oameni din zonă pe care-i recomandă activitatea ca să ocupe această funcție. Am văzut ce s-a întâmplat la Cariera Jilț, ce s-a întâmplat acum doi ani la Cariera Roșia, când a murit acel om peste care a picat o volă pentru că a rămas fără motorină, motorină pe care trebuia să i-o asigure conducerea unității miniere. Nu poți să aduci tot felul de oameni de prin țară fără să cunoască activitatea de producere a energiei pe bază de cărbune. Nu este în regulă. Din punctul meu de vedere, ar fi cea mai mare greșeală. O greșeală mai mare decât numirea lui Cosmin Trufelea în directorat”, a conchis Gabriel Giorgi.