EvenimentNews

GORJ, Turburea: și-a lovit soția, a primit ordin de protecție, dar nu s-a oprit aici!

Foto arhivă 

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din comuna Turburea, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa. Măsura a fost dispusă în urma unui conflict violent cu soția sa, o femeie de 63 de ani, care a ajuns la spital după ce ar fi fost lovită în zona capului. Potrivit polițiștilor, între cei doi soți mai fuseseră înregistrate sesizări privind conflicte și amenințări.

“La data de 3 noiembrie 2026, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 de o femeie de 63 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de soțul său.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce se aflau la domiciliu, între cei doi soți ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia s-ar fi îmbrâncit reciproc, iar femeia ar fi căzut la sol, moment în care bărbatul, în vârstă de 67 de ani, ar fi lovit-o cu pumnul în zona capului.

La fața locului a intervenit un echipaj medical, care i-a acordat femeii primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Între cei doi mai fuseseră sesizate conflicte, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
În continuarea cercetărilor, la data de 4 noiembrie 2026, polițiștii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, fiind luată măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button