Alocațiile copiilor din România ar putea să nu crească nici în 2027, ceea ce ar însemna al treilea an consecutiv de înghețare a acestor drepturi.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că subiectul nu a fost încă discutat cu premierul și cu ministrul Finanțelor și că nu poate anunța, în acest moment, dacă va exista o majorare.
Invitat sâmbătă seara la Antena 3 CNN, oficialul a explicat că o creștere generală cu 20 sau 30 de lei nu ar avea același impact pentru toate familiile. În opinia sa, statul ar trebui să găsească mecanisme prin care să direcționeze mai mult sprijin către copiii cu nevoi speciale și către familiile vulnerabile.
Ministrul a dat exemplul copiilor cu dizabilități, pentru care beneficiul specific a fost majorat cu 110 lei la începutul anului, în locul unei creșteri generale de 20 de lei a alocației. Florin Manole a precizat că alocația și beneficiul acordat copiilor cu dizabilități sunt drepturi diferite, însă a susținut că ajutoarele acordate țintit pot avea un efect mai important pentru familiile aflate în dificultate.
„Copiii României sunt un grup divers și cu nevoi diferite. Copilul meu și alte câteva zeci de mii de familii care câștigă bine în țara asta n-ar simți nicio diferență dacă alocația crește cu 20 sau cu 30 de lei. Pentru alții, o asemenea creștere ar fi mult prea puțin”, a explicat ministrul.
Deocamdată, nu există o decizie oficială privind majorarea sau menținerea alocațiilor la nivelul actual în 2027. Florin Manole a evitat să se pronunțe înaintea discuțiilor din cadrul Guvernului, însă declarațiile sale readuc în atenție posibilitatea ca milioane de copii să nu beneficieze de o creștere a alocațiilor nici anul viitor.






