Canicula schimbă programul Bacalaureatului! Probele de mâine au fost amânate
Valul de căldură extremă care a cuprins România modifică, în premieră, programul examenului de Bacalaureat 2026. Ministerul Educației a decis amânarea probei scrise la materia obligatorie a profilului, programată inițial pentru marți, 30 iunie, din cauza codului roșu de caniculă emis de meteorologi.
Astfel, examenul la Matematică, pentru absolvenții de la profilul real, și cel la Istorie, pentru elevii de la profilul uman, se vor desfășura miercuri, 1 iulie.
Reprezentanții Ministerului Educației au precizat că măsura a fost aprobată printr-un ordin cu caracter excepțional, adoptat pentru protejarea sănătății elevilor, profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului. Totodată, autoritățile au arătat că decizia urmărește asigurarea unor condiții cât mai bune pentru susținerea probelor scrise. Ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Ministerul Educației a subliniat că modificarea vizează exclusiv proba la materia obligatorie a profilului. Restul calendarului examenului de Bacalaureat 2026 rămâne neschimbat, astfel încât desfășurarea celorlalte probe și etape să nu fie afectată.





